Press "Enter" to skip to content

City-managerul Capitalei le-a cerut directorilor să reducă cheltuielile

Sorin Chiriță, city-managerul Capitalei, le-a trimis o scrisoare directorilor din Primăria Capitalei prin care îi informează că nu mai sunt bani. 
În aceste condiții, Chiriță, cere instituțiilor din subordine să ia următoarele măsuri:

”Precizăm că, conducerea PMB depune eforturi susținute și repetate către Guvernul României, în vederea majorării, la rectificarea bugetului de stat pe anul 2019, a sumelor repartizate Municipiului București din cotele defalcate din impozitul pe venit, precum și pentru obținerea unor împrumuturi din Trezoreria Statului, astfel că, o soluționare favorabilă a acestor demersuri va fi comunicată și prezentată ulterior și dumneavoastră”, se mai arată în scrisoare.
– să reanalizeze toate categoriile de cheltuieli pentru care au fost prevăzute fonduri în bugetele aprobate, atât cheltuielile care derivă din angajamentele deja încheiate, cât mai ales cele care urmează a fi inițiate/angajate pentru noile proiecte care au fost prevăzute în bugete a se realiza în lunile următoare, astfel încât să fie create premisele realizării unei economii a cheltuielilor totale de 30%-35% care să conducă la finele anului bugetar la încadrarea în nivelul estimat al veniturilor totale.
– încheierea unor noi angajamente legale care pot crea obligații prezente și viitoare pe seama fondurilor publice să fie abordată cu prudență, în sensul identificării acelor cheltuieli care pot fi limitate, suspendate, amânate (fără generarea unor costuri adiacente), astfel încât să fie create premizele încadrării cheltuielilor totale consolidate în nivelul estimat la această dată al realizării veniturilor bugetare locale, al cărui grad de încasare la finele anului, dacă condițiile și trendul actual nu se modifică, se estimează a fi de 60% – 75% din cel programat,
– la solicitarea lunară a creditelor bugetare și de angajament să aibă în vedere numai cheltuielile posibil de efectuat/plătit până la finele anului pentru asigurarea continuității activității, iar pentru proiectele noi, solicitarea va fi însoțită de justificări privind necesitatea și oportunitatea realizării acestora, prezentând și eventualele consecințe negative a nerealizării acestora;
– să prioritizeze fondurile actuale la secțiunea de funcționare pentru cheltuielile curente derivate din angajamentele legale existente;
– să achite și să identifice plățile restante generatoare de costuri adiacente (dobânzi, penalități întârziere);
– să reanalizeze și să revizuiască toate obiectivele propuse la aprobarea bugetelor;

Acestora se adaugă ”imposibilitatea încasării sumelor din soluțiile alternative generatoare de venituri care să compenseze cu aceeași valoare sumele neîncasate de la bugetul de stat din cote defalcate din impozitul pe venit și care să asigure bună funcționare și desfășurarea la parametri normali a tuturor activităților pentru a căror finanțare au fost prevăzute fonduri în bugetul local” și ”gradul ridicat de incertitudine pentru perioada următoare în ceea ce privește atât încasarea sumelor restante din primele 5 luni a cotelor defalcate din impozitul pe venit, cât și estimarea pesimistă pentru perioada următoare, agregate cu celelalte categorii de venituri a căror realizare depind de o serie de factori externi PMB care nu pot fi anticipați pentru a diminua riscurile neîncasării acestor venituri”, potrivit documentului.
”Având în vedere situația efectiv realizată în primele 5 luni ale anului 2019, când se constată o diminuare cu 15% a veniturilor bugetare locale, urmare a încasărilor din cotele defalcate din impozitul pe venit în scădere semnificativă față de aceeași perioada a anului 2018, ce ar presupune prin extrapolare la întregul an 2019, dacă se va menține acest trend nefavorabil, la o diminuare drastică a veniturilor bugetare cu minim 35%. Municipiul București se confruntă cu o situație extrem de dificilă, cauzată de scăderea majoră a încasărilor din cote defalcate din impozitul pe venit”, se arată în scrisoare.

Comments are closed.