Press "Enter" to skip to content

Firea vrea să construiască un mega- incinerator în Sectorul 4. Băluță: facem referendum

Urmare a adoptării de către Consiliul General al Municipiului București a hotărârii privind construcția în Sectorul 4 a stației de distrugere a deșeurilor municipale, Primăria Sectorului 4 face următoarele precizări:

Sectorul 4 susține toate investițiile publice de anvergură, mai ales cele derulate cu bani europeni. În cauza de față, discutăm despre un proiect în valoare totală de 600 de miloane de lei, finanțat prin Programul Operațional Infrastructură Mare (POIM), necesar pentru dezvoltarea orașului și totodată obligatoriu în procesul de management al deșeurilor. 

Dincolo de poziția firească a consilierilor locali, a consilierilor generali sau a primarilor din Capitală, singurii care pot să decidă sunt cetățenii. De aceea, primarul Daniel Băluță a hotărât demararea procedurilor necesare pentru organizarea unui referendum local în Sectorul 4 privind acest subiect extrem de important. 

„Decizia e numai a oamenilor! Da, trebuie să punem în aplicare directivele europene în privința managementului deșeurilor. Da, municipalitatea trebuie să caute soluții tehnice pentru a gestiona în mod corect acest aspect deosebit de important pentru sănătatea familiilor noastre. Da, investițiile în acest domeniu sunt obligatorii! Dincolo de toate acestea însă, oamenii sunt cei care trebuie să decidă în cunoștință de cauză ce este bine pentru ei. De aceea, în cursul lunii septembrie, voi începe procedurile pentru declanșarea unui referendum local în urma căruia comunitatea noastră să decidă în privința amenajării în Sectorul 4 a stației de distrugere a deșeurilor ce nu pot fi valorificate. De asemenea, voi solicita Consiliului Județean Ilfov să declanșeze același fel de procedură și în localitățile învecinate cu Sectorul 4: Jilava, Berceni și Popești Leordeni, pentru că orice se întâmplă la noi, este important și pentru ei”, declară Daniel Băluță, primarul Sectorului 4.

Firea vrea să ardă deșeurile  

Cu 10 ani întârziere, Primăria Capitalei îşi pregăteşte strategia prin care colectarea gunoiului s-ar face selectiv şi ar reduce poluarea.

Însă planul de acţiune începe cu scandal. Primarul general vrea un incinerator, construit în oraş, care să ardă deşeurile şi să producă energie. Unii consilieri se opun şi spun că arderea înseamnă tot poluare, chiar dacă a aerului şi nu a pământului.

Până să ne lămurim cum colectăm selectiv gunoiul de la blocuri şi pe cel de la case, cine are maşini care pot strânge deşeurile împărţite pe categorii şi spaţii potrivite pentru reciclare, edilii Bucureştiului se ceartă pe un incinerator.

Comments are closed.