Press "Enter" to skip to content

Pierdut primar de sector, îl declar nul

Campania continuă de imagine a Primarului General  precum și agenda publică ocupată în permanență de scandaluri la nivel de țară, au scos aproape complet din lumina reflectoarelor primarii de sector. Am tot făcut un exercițiu de memorie și m-am străduit să identific măcar 2-3 nume din 6. Nu am reușit dar m-am mustrat singur și mi-am spus că vizibilitatea nu este un criteriu pentru a cataloga un primar dacă e bun sau rău. Și atunci am ales să arunc un ochi la ceea ce fac și prezintă pe site. Am reușit să descopăr astfel că există un primar care nu există, pentru că practic el nu face absolut nimic, nu a făcut aproape nimic și pare că nici nu are de gând să facă. Este vorba despre primarul sectorului 5, Daniel Florea. Mai întăi la un search pe google aflu că e de fapt constănțean și că îi place să facă poze, de regulă în compania unor personalități politice. Ok, omul încearcă să se facă remarcat, nimic rău în asta. Dar hai să mă uit puțin pe site la primăria sectorului 5 să văd cu ce se ocupă. Selctez frumos categoria proiecte și încep cu cele deja implementate, adică ceva palpabil, concret, finalizat. Doar una bucată proiect am putut găsi care a constat în plantarea a 120 de arbori în cartierul Cotroceni prin 2016. Atâta s-a putut, nu o fi avut timp omul, zic și selectez proiecte în implementare, să văd ce are în desfășurare. La fel, una bucată proiect de achiziție a 5 autoturisme în valoare toatală de 125 000 euro, prin programul RABLA. Nu m-am descurajat însă cu ușurință, am continuat să-l caut pe primarul de sector la categoria proiecte și am selectat categoria propuneri, să văd măcar ce are omul de gând. Aici am avut un șoc, deodată mi s-a umplut pagina, proiecte, titluri, poze, machete, practic un plan bine ticluit și desfășurat pe două pagini de transformare a sectorului în paradisul pe pământ. Am dat și la proiecte în evaluare, adică să văd la ce a aplicat omul și așteaptă rezultatul evaluării. Doar 3 proiecte, unul de prevenire a abandonului școlar, altul de pregătire profesională pentru profesori și ultimul de combatere a sărăciei persoanelor de etnie romă expuse acestui risc.

Practic tot ceea ce ar trebui sau ar putea să se facă în acel sector prin proiecte există doar în bunele intenții ale primarului care a fost drăguț să ni le arate pe site. Îi mulțumim foarte mult pentru preocupare și îl așteptăm să se regăsească pentru că momentan îl declar pierdut prin sediul pe care îl închiriază cu 1 milion de euro pe an.

Paul C.

Foto: Octav Ganea

Be First to Comment

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.