Press "Enter" to skip to content

Bănci şi borduri de lux în sectorul 4

Sectorul 4 a devenit în doi ani de zile un amestec suprarealist de bolarzi, borduri orizontale și verticale, elemente de mobilier urban inutilizabile, ghivece supradimensionate aruncate în mijlocul trotuarelor, bănci de metal puse la nimereală în soare, potrivit unei analize facute de alesii locali sector 4 ai USR.
Trotuarele sunt atât de înguste încât lotul de gimnastică poate face pe ele antrenamentul pentru proba la bârnă, iar cand sunt asfaltate, lucrarea se face in valuri, probabil ca să continue valurile lacurilor ce se formează pe străzi la fiecare ploaie mai puternică.
Întotdeauna șantierele sunt prost semnalizate, iar de curând echipele de lucru au ajuns pe tărâmul ridicolului când au început să asfalteze imperturbabili și pe timp de furtună.
Toate aceste lucrări, împrăștiate fără nici un fel de noimă, programare sau viziune, care mai degrabă justifică niște bani care trebuie musai cheltuiți, decât o strategie sau un plan de amenajare a sectorului, sunt realizate cu costuri foarte mari din bugetul public.
Iată câteva exemple de prețuri pe care am reușit să le aflăm :
 – bordurile verticale atât de prezente în tot sectorul 4 la numai 698 RON/BUC +TVA;
– pergole din lemn pentru bănci – aprox 4000 RON/BUC +TVA;
– coșuri de gunoi stradale cu scrumieră, probabil cel mai scump model de pe piață, la uimitorul preț de 3263 RON/BUC +TVA
Lucrările continuă să se desfășoare nestingherite, mâncând zeci de milioane de euro pe an. În tot acest timp infrastructura, școlile, spațiile pentru sport și joacă, serviciile de salubrizare și de sănătate, parcurile și spațiile verzi, reabilitarile de blocuri sunt trecute la coada listelor de investiții.
foto: libertatea.ro

2 Comments

  1. Dezmirean Alexandru Dezmirean Alexandru iulie 12, 2018

    Balutza trebuie sa primeasca Premiul Nobel in materie de incompetenta si hotie. Este unul dintre cei mai slabi primari, o nulitate de om.

  2. Rad Cristian Rad Cristian iulie 25, 2018

    Buna ziua
    Va rog sa faceti o sesizare, pe strada Ion Iriceanu au i ceput sa puna borduri pe mijlocul strazi! Acum vin si intreb: o ambulanta sau masina de pompieri ce face? Raspuns: la ora de varf intarzie 10-20-30 de minute pana ajunge in capat si intoarce!
    Astia pun banu mai presus de sigurata noastra!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.