Press "Enter" to skip to content

Jumătate din Companiile Municipale ale Capitalei au înregistrat pierderi de peste 20 de milioane de lei

13 companii controlate de Primăria Capitalei, dintr-un total de 22 de societăți membre ale holdingului municipal înființat la inițiativa primarului general Gabriela Firea, și-au publicat rezultatele financiare pe primul semestru al anului, dezvăluind o pierdere cumulată în sumă totală de peste 20 miloane lei.

Este vorba despre companiile municipale Agrement, Dezvoltare Durabilă, Energetica, Iluminat Public, Imobiliara, Întreținerea Arborilor și Spațiului Verde, Parcuri și Grădini, Pază și Securitate, Protecție Civilă și Voluntariat, Publicitate și Afișaj, Sport pentru Toți, Managementul Traficului și Turistica.

La jumătatea anului, cele 13 companii municipale aveau în total peste 1.000 de salariați. Cea mai mare pierdere, în sumă absolută, a fost înregistrată de Compania Municipală Pază și Securitate București SA, în sumă de peste 3,8 milioane lei. Cele mai mari pierderi raportat la încasări au fost consemnate la Turistica și Imobiliara, care au avut venituri de ordinul zecilor de mii de lei (14.000 lei și 36.000 lei) și rezultate negative de 1,07 milioane lei, respectiv 3,15 milioane lei. La polul opus, cea mai mică pierdere a fost înregistrată de Compania Municipală Agrement, cu un minus de circa 197.000 lei.

Comments are closed.