Press "Enter" to skip to content

RADET, bomba cu ceas de sub Capitală. Gabriel Dumitrașcu: milioane de euro se scurg în pământ și le plătesc bucureștenii. Piperea: directorii de la Regie se schimb ca ciorapii

560 de mii de apartamente şi 9700 de instituţii sociale: şcoli, creşe, grădiniţe, spitale sau clădiri din Bucureşti primesc apă caldă şi căldură prin reţeaua centralizată a Radetului, iar spectrul falimentului dă frisoane reci locuitorilor.

Indolenta, prostia şi nepriceperea edililor au aruncat sistemul de termoficare al Bucureştiului într-o situaţie critică. Vedem cine sunt vinovaţii, dar şi ce soluţii se mai pot găsi în al 13-lea ceas pentru comfortul bucureştenilor, dar nu numai. 

Odată cu insolvența Radetului, a intrat în situaţie dificilă şi Elcenul, unul dintre cei mai importanţi producători de energie electrică din ţară.

A fost o iarnă grea pentru bucureşteni. Peste o mie de avarii la Radet în iarna care încă nu s-a încheiat. Cu mult mai mult decât anii trecuţi, iar situaţia este critică. Compania de termoficare a Bucureştiului este de doi ani şi jumătate în insolventa şi fiecare zi care trece fără o o soluţie salvatoare măreşte cangrenă de pe obrazul Capitalei.

Gabriel Dumitrascu, fost preşedinte al Consiliului de Administraţie Radet: “Asta este una din multele avarii din Bucureşti, iarna asta a fost coşmar. Şi o spuneam de acum 3-4 ani. Pe an ce va trece se va intensifica şi vor lua şi mai mare amploare avariile. Pentru că reţeaua e bătrână, 40, 50, chiar şi 60 de ani. Nimeni nu ştie ce-i sub Bucureşti”.

Gabriel Dumitrascu a condus Regia autonomă de distribuţie a Energiei Termice în ultima perioadă a mandatului de primar a lui Sorin Oprescu şi a fost schimbat la venirea primarului Gabriela Firea, în 2016, cu câteva luni înainte de declanşarea insolventei.

Problemele în termoficarea bucureşteană sunt vechi, iar cauzele s-au adunat în detrimentrul cetăţeanului: managementul defectuos şi corupt, lipsa investiţiilor şi populismul de care au dat dovadă edilii Bucureştiului care nu au încercat să restructureze o regie anacronică.

Octombrie 2016. Bucureştiul are de câteva luni un nou primar general care, printre multele promisunile electorale, şi-a asumat şi rezolvarea problemelor istorice de la Radet.

Radetul ajunsese la o datorie record: 3,7 miliarde de lei, aproape 800 de milioane de euro. Banii erau datoraţi Elcenului, cel care furnizează agentul termic şi care la rândul lui avea datorii de 2 miliarde de lei la ANAF, dar şi furnizorilor de gaz şi unor bănci.

Primarul Firea vine în faţa Consiliului General al Municipiului Bucureşti şi cere insolventa Radet. Consilierii partidelor de opoziţie au fost luaţi prin surprindere.

Orlando Culea a fost timp de aproape doi ani preşedinte de şedinţa în Consiliul General al Municipiului Bucureşti.

Orlando Culea, consilier municipal PSD: “As vrea să înţelegeţi şi dumneavoastra ca şi ceilalţi oameni ca hotărârile sunt luate de un anumit grup, iar atunci când ajungeau în Consiliu erau doar votate. Eu nu ştiu dacă un consilier putea să înţeleagă despre ce este vorba în condiţiile în care primea pe mail cu 5 zile înainte pe ordinea de zi- sau pe o zi- cele care veneau pe suplimentară. Primarul nu discuta cu noi, sunt consilieri care stau câte 3-4 ore la uşă şi nu sunt primiţi”.

Administrator judiciar este impusă firma unui apropiat al primăriţei Bucureştiului, cu experienţă în insolventa. Gheorghe Piperea ar fi trebuit să joace rolul salvatorului. Până în acest moment nu există un plan clar de redresare al Radetului agreat de toate părţile, deşi au trecut 28 de luni de insolventa.

Un milion două sute de mii de euro a încasat până acum firma lui Gheorghe Piperea din insolventa Radet. În această perioadă a făcut un raport al cauzelor insolventei, a reuşit să impună primăriei creşterea subvenţiei şi implicit reducerea pierderilor financiare.

Administrator special la Radet, rol executiv, din partea primăriei a fost adus Sorin Chiriţă, un alt apropiat al Gabrielei Firea, impus ulterior administrator public al Bucureştiului.

Acesta a cedat locul lui Răzvan Nitu venit de la administraţia spitalelor, care şi el în martie pleacă pentru a lăsa locul tânărului Alexandru Burghiu.

Alexandru Burghiu, administrator special Radet: “Am fost nominalizat de către un grup din CG şi am fost votat ca administrator special de către Consiliu în Radet. Eu n-am făcut politica niciodată”.

Comments are closed.