Press "Enter" to skip to content

Dezinsecție de proporții

HTML Image as link
Qries

Toate cele 40 de localităţi ilfovene vor beneficia de dezinsecţie cu avionul contra larvelor insectelor de disconfort. Consiliul Judeţean Ilfov, prin Serviciul Judeţean de Dezinsecţie şi Ecologizare Mediu Ilfov, continuă dezinsecţia în judeţ, efectuând tratamente avio pentru combaterea larvelor insectelor de disconfort pe întreg arealul judeţului Ilfov, se precizează într-un comunicat de presă emis de Consiliul Județean Ilfov. 

Potrivit acesteia, se va acţiona pe marginile cursurilor de ape, gropi de gunoi, aliniamente DJ şi alte focare. Tratamentele vor fi efectuate în perioada 17 – 25 aprilie, dimineaţa, după ora 06:00.

Se va folosi produsul VECTOBAC WG, insecticid biologic din categoria biocide tip 18, pe bază de Bacillus Thuringiensis, în doză de 0,6 kg/ha. Produsul nu este toxic pentru albine, precizează CJ Ilfov.

Pentru a evita evenimentele neplăcute ce pot apărea pe parcursul acţiunii de dezinsecţie, la faţa locului va fi prezent câte un delegat din partea fiecărei primării.

Tratamentele avio se vor efectua astfel: în perioada 17-23 aprilie în Popeşti-Leordeni, Glina, Berceni, Vidra, Copăceni, 1 Decembrie, Jilava, Dărăşti, Măgurele, Chiajna, Dragomireşti – Vale, Ciorogârla, Domneşti, Clinceni, Bragadiru, Cornetu – teren zbor – Clinceni, în intervalul 18-24 aprilie în Periş, Corbeanca, Ciolpani, Baloteşti, Snagov, Nuci, Gruiu, Moara-Vlăsiei, Grădiştea – teren zbor – Nuci, în perioada 19-25 aprilie în Cernica, Pantelimon, Brăneşti, Găneasa, Ştefăneşti, Afumaţi, Petrăchioaia, Dascălu, Dobroeşti, Otopeni, Tunari, Chitila, Mogoşoaia, Buftea, Voluntari – teren zbor – Ştefăneşti.

Această campanie de combatere a ţânţarilor face parte dintr-un program amplu de combatere a insectelor de disconfort adulte.

Consiliul Judeţean Ilfov, prin Serviciul Judeţean de Dezinsecţie şi Ecologizare Mediu, va aplica tratamente terestre pentru combaterea ţânţarilor şi în lunile mai, iunie, iulie, august, septembrie şi octombrie, în funcţie de dezvoltarea insectelor. În lunile iunie şi august dezinsecţia se va face şi aerian, se mai arată în comunicat.

HTML Image as link
Qries
More from DiverseMore posts in Diverse »

Comments are closed.

HTML Image as link
Qries