Press "Enter" to skip to content

Taxa de salubrizare pentru copiii din sectorul 4 al Capitalei

HTML Image as link
Qries

Aceasta este cea mai recentă taxă de salubrizare propusă de către Primăria Sectorului 4, condusă de către Daniel Băluță (PSD) .Poate nu o să vi se pară ceva ieșit din comun, orice primărie are dreptul de a impune anumite taxe cetățenilor.Dar, edilul nu are planuri doar în taxarea celor care au un venit lunar, ci și copiiilor (aici regăsindu-se toți cei care beneficieaza de alocație).Aceștia o să fie taxați cu nu mai puțin de 6 lei/lună.

Da, s-a ajuns și în acest stadiu, unde, până și nou născuții sunt taxați.

Poate există o argumentare și o analiză în spatele acestei prevederi controversate.În opinia edilului, copiii produc mai mult gunoi decât adulții, “Taxa este justificată, pentru că şi copiii produc gunoi, chiar mai mult decât un adult“, este explicaţia neverosimilă oferită de Cristian Zărescu, purtătorul de cuvânt al primarului Daniel Băluţă.

Acesta mai adaugă cum au ajuns copiii să fie puşi la plată. „Copiii se încadrează în categoria persoanelor cu venituri sub 2.000 de lei pe lună, deci plătesc 6 lei pentru gunoi“, afirmă, cu seninătate, Cristian Zărescu, care uită că minorii nu au de fapt venituri.

Dacă ești om cu o minte sănătoasă, categoric îți ridici anumite semne de întrebare, oare dacă cei mici nu achită taxa, atunci o să li se rețină alocația?

 

Vlad S.

HTML Image as link
Qries

Be First to Comment

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

HTML Image as link
Qries