Press "Enter" to skip to content

Edilul ZERO al Sectorului 5 recunoaște că a vrut să dea un tun în parcurile din sector

„Epopeea” parcurilor din Sectorul 5 este în impas. Asta la nici o săptămână după ce Libertatea a scris primul episod din investigația referitoare la cele 34 de amplasamente în care Daniel Florea și colaboratorii săi doreau să investească 54 de milioane de euro. 

Panourile roșii prin care primarul Daniel Florea anunța că în 34 de locații din Sectorul 5 vor fi refăcute și modernizate parcuri și locuri de joacă, începând din 3 iunie 2019, au fost strânse. Panourile au dispărut la nici o săptămână după investigația Libertatea care a arătat risipa banului public pentru un contract atribuit firmei preferate a primarului Florea. Star Pro Center a primit să cheltuiască pe 14 luni în parcuri cât a cheltuit toată primăria cu drumuri, spitale, gunoaie, salarii, ajutoare sociale, biserici și școli în perioada ianuarie – iunie 2019. 
Deși nici Primăria Sectorului 5 și nici Amenajare Edilitară și Salubrizare SA nu au răspuns încă, Libertatea a obținut un document potrivit căruia, începând de luni, 15 iulie, contractul a fost anulat, chiar dacă în SEAP e în continuare atribuit firmei. Două noi licitații, în total de 56,6 milioane de euro, au apărut, în paralel, în sistemul electronic de achiziții publice. Jurnaliștii Libertatea au fost ieri în mai multe dintre locațiile pe care Primăria dorea să le transforme radical, cu costuri uriașe, și au văzut că singura schimbare este că panourile roșii prin care erau anunțate lucrări de reabilitare și modernizare au fost strânse.  

În cartierul Rahova, pe străzile Dumbrava Nouă, Bârcă și Caporal Anghelache Ivan au rămas până și mașinile parcate acum câteva zile, când reporterii Libertatea au făcut primele fotografii. Nu însă și panourile pe care scria că lucrările încep pe 3 iunie.  

La Parcul Prundului, cel de la bătătorul de covor, panoul uriaș fusese ridicat chiar în ziua publicării primului material din cadrul investigației.  ”Au fost strânse, pe rând, într-o singură mașină, care le aduna pe toate. Le-am văzut înăuntru”, spun oamenii din cartier.  Încă se ascund Între timp, SC Amenajare Edilitară și Salubrizare SA a anulat contractul cu firma Star Pro Center. Deși societatea primăriei nu a trimis un răspuns oficial la solicitările Libertatea, un document obținut din interior arată că înțelegerea a fost anulată chiar ieri, 15 iulie. 
Totuși, în SEAP, contractele cu Star Pro Center INTL nu sunt anulate. Apar în continuare ca atribuite. Asta în paralel cu noile licitații, o anomalie nemaiîntâlnită și neexplicată până acum, respectiv două anunțuri de intenție în valoare de 56,6 milioane de euro. 

Comments are closed.