Press "Enter" to skip to content

Bucureștenii riscă să nu mai aibă unde arunca gunoaiele. Sectorul 1 a anunțat că nu mai duce la groapa de la Chiajna

HTML Image as link
Qries

Primarul Sectorului 1, Daniel Tudorache, a anunțat, că dorește că, de luni, gunoiul din Sectorul 1 să nu mai fie dus la Depozitul Municipal de Deșeuri de la Chiajna-Rudeni.

Daniel Tudorache a spus că, luni, va avea o întâlnire cu reprezentanții operatorului de salubritate din Sectorul 1, Romprest, precum și cu reprezentanții unei companii care se ocupă de selectarea deșeurilor Romweist, pentru a găsi soluțiile legale, astfel încât deșeurile colectate din Sectorul 1 să nu mai fie duse la groapa de gunoi de la Chiajna, operată de către compania Iridex.

”Primăria Sectorului 1 nu are contract direct cu Iridex, ci doar cu operatorul de salubritate Romprest. Dar, dorim să identificăm soluțiile legale, pentru că, de luni, gunoiul din sector să nu mai fie dus la Iridex. Astfel, nu va mai exista motivul pentru prelungirea contractului dintre Primăria Capitalei și Iridex”, a declarat Tudorache pentru București FM.

Anunțul edilului din Banu Manta vine în contextul în care, pe 11 martie a expirat contractul de concesiuine pe 20 de ani dintre Primăria Capitalei și operatorul gropii de gunoi de la Chiajna, iar pe 24 martie expiră și concesiunea de la Chiajna către Municipiul București a celor 16,5 hectare pe care se află celulele C1-C5 ale gropii de gunoi, astăzi închise definitiv.

În context, trebuie reamintit și faptul că, încă din 2016, primarul Daniel Tudorache duce o campanie susținută pentru închiderea gropii de gunoi de la Chiajna. De curând, Tudorache a dat un răspuns ferm negativ unei adrese de la Primăria Capitalei prin care Autoritatea Locală a Sectorului 1 era întrebată dacă nu dorește prelungirea contractului cu Iridex, pentru depozitarea a încă 650 de mii de metri cubi de gunoi, pe celulele C6-C7 de la Chiajna.

foto: PSnews

HTML Image as link
Qries
More from Sectorul 1More posts in Sectorul 1 »

Comments are closed.

HTML Image as link
Qries