Press "Enter" to skip to content

Programul Rabla bucureștean începe în luna mai. Vezi cum poți schimba mașina veche cu una nouă

HTML Image as link
Qries

Înscrierile unităţilor comerciale interesate să participe la “Programul de stimulare a eliminării din traficul bucureştean a autovehiculelor cu grad ridicat de poluare” încep pe 3 mai, informează joi Primăria Municipiului Bucureşti.

Potrivit unui comunicat al Municipalităţii, în perioada 3 – 16 mai, comercianţii eligibili, interesaţi să accepte la plată eco-voucherele emise de Primăria Capitalei, se pot înscrie în acest program, scrie agerpres.ro.

“Urmare contractului de prestări servicii încheiat cu Primăria Municipiului Bucureşti, UP România SRL va derula serviciile de selecţie a unităţilor comerciale participante la program, respectiv: organizarea sesiunii de înscriere a unităţilor comerciale, verificarea documentaţiilor de înscriere depuse şi validarea acestora, cu respectarea prevederilor din Regulamentul Programului, şi încheierea contractelor între acestea”, se arată în comunicat.

UP România este, totodată, emitent de eco-vouchere, calitate în baza căreia realizează serviciile de tipărire, distribuţie şi decontare a contravalorii eco-voucherelor, precizează PMB.

Comercianţii eligibili care doresc să devină parteneri în program trebuie să depună dosarul cu documentele solicitate pentru înscriere în zilele lucrătoare din perioada 3 – 16 mai, între orele 9,00 – 17,00, la sediul operatorului economic UP România SRL (şoseaua Dudeşti – Pantelimon, nr. 42, sector 3, Bucureşti, cod poştal 033094). Dosarul de înscriere poate fi transmis şi prin servicii poştale cu confirmare de primire/ curierat pe aceeaşi adresă a operatorului economic, cu respectarea perioadei de înscriere.

Conform Regulamentului Programului, este eligibilă unitatea comercială care îndeplineşte, cumulativ, următoarele criterii de eligibilitate: este operator economic cu personalitate juridică română şi desfăşoară activităţi comerciale pe teritoriul municipiului Bucureşti; are ca obiect de activitate comercializarea de autoturisme, conform CAEN rev. 2, cod 4511 şi/ sau comercializarea de produse aprobate prin Program conform Anexei nr. 1 la Regulament; are îndeplinite obligaţiile de plată a taxelor, impozitelor, contribuţiilor şi amenzilor către bugetul de stat, bugetele locale, conform prevederilor legale în vigoare; nu se află în stare de insolvenţă sau faliment, nu se află în procedură de reorganizare judiciară, dizolvare, lichidare, închidere operaţională, administrare specială, nu are suspendate ori restricţionate activităţile economice, nu se află într-o altă situaţie similară legal reglementată; nu face obiectul unei proceduri legale în justiţie pentru situaţiile mai sus menţionate şi nici pentru orice altă situaţie similară; nu este înregistrat cu fapte sancţionate de legislaţia financiară şi penală.

Pe lista produselor eligibile în program sunt menţionate autovehicule noi – orice autoturism, care nu a fost înmatriculat niciodată, echipat cu motor cu ardere internă pe benzină, care se înscrie în norma de poluare Euro 6 sau superioară. Totodată, lista cuprinde alte mijloace de locomoţie “prietenoase cu mediul”, non diesel, hibrid sau electrice: autoturism electric, autoturism hibrid, non diesel: scuter, moped, triciclu cu motor, motocicletă, roadster cu accesorii aferente produselor (se acceptă numai un produs din fiecare categorie de accesorii), hibride: moped, scuter cu accesorii aferente produselor (se acceptă numai un produs din fiecare categorie de accesorii), electrice: bicicletă electrică, trotinetă electrică, tricicletă electrică, scuter electric, moped electric, triciclu cu motor electric cu accesorii aferente produselor (se acceptă numai un produs din fiecare categorie de accesorii).

Pe lista produselor eligibile se află şi electrocasnice – aparate electrice de uz casnic de clasă energetică A++ sau superioară, din această categorie făcând parte: aparate frigorifice (combine frigorifice, frigidere, lăzi frigorifice), maşini de spălat rufe, uscătoare de rufe, maşini de spălat vase, aparate de aer condiţionat, aspiratoare, plită electrică/ cuptor electric, precum şi electronice: televizoare, DVD player, Blu-Ray player, staţii de lucru (calculatoare) cu/ fără sistem de operare preinstalat cu/ fără accesorii de bază (tastatură, mouse), monitoare staţii de lucru, staţii de lucru mobile (laptop) cu/ fără sistem de operare preinstalat, tablete, imprimante laser, imprimante inkjet.

Validarea unităţilor comerciale participante la Program se face de către UP Romania SRL în termen de 5 zile lucrătoare de la data încheierii perioadei de depunere a dosarului de înscriere, în urma verificării existenţei documentelor ce trebuie depuse şi îndeplinirii criteriilor de eligibilitate, precizează comunicatul. După verificarea conformităţii documentelor şi a îndeplinirii criteriilor de eligibilitate, UP Romania SRL va încheia contracte/ protocoale de colaborare cu fiecare unitate comercială validată în program.

Detalii suplimentare pot fi accesate de comercianţii interesaţi pe www.pmb.ro, în secţiunea dedicată Programului.

HTML Image as link
Qries
More from DiverseMore posts in Diverse »
More from Primăria CapitaleiMore posts in Primăria Capitalei »

Comments are closed.

HTML Image as link
Qries